Recoltare

Frunzele de tutun se recolteaza la maturitatea tehnica, adica atunci când au ajuns la dezvoltarea maxima si au cel mai ridicat continut de substante organice si minerale.

Maturarea frunzelor se face treptat si recoltarea este esalonata, înregistrându-se o diferenta de 20 – 23 zile între maturarea frunzelor de Ia baza si a celor din vârful plantei.

La soiurile de tutun cultivate în tara noastra se deosebesc pe tulpina cinci etaje de fr.
Mai mult de 60% din recolta este asigurata de frunzele dispuse în etajul de mijloc si în vârf.

Zona de vârf asigura numai 12% din recolta, iar zona de la baza numai.

Maturarea tehnica a frunzelor se evidentiaza, din punct de vedere morfologic, prin culoarea verde mai deschisa a lor, prin pierderea luciului, aparitia de pete de culoare galbuie spre vârf si pe margini, caderea perisorilor, rasfrângerea marginilor limbului, suprafata limbului lipicioasa, iar uneori se produce basicarea acestuia.

La maturarea tehnica frunzele, se rup cu usurinta de pe tulpina.

Soiurile de tutun pentru tigarete se recolteaza într-un stadiu mai avansat de maturare, asigurându-se frunze mai elastice si rezistente, de culoare mai deschisa; recoltarea soiurilor cu frunze mari, pentru tigarete, se face când o treime din suprafata limbului foliar s-a îngalbenit; soiurile de tip Virginia se recolteaza când doua treimi din suprafata limbului este de culoare galbena-deschisa; soiurile selectionate pentru aroma lor caracteristica se recolteaza mai de timpuriu, când se observa pete rotunde de culoare galbena pe suprafata limbului; soiurile cultivate pe soluri fertile se recolteaza la maturitatea completa; soiurile pentru tigari de foi se recolteaza mai de timpuriu, la începutul maturarii tehnice; pe terenuri cu fertilitate mai redusa, recoltarea se face înainte de aparitia pe frunze a petelor de culoare galbena; pe timp de seceta se grabeste recoltarea frunzelor, în anii ploiosi recoltarea frunzelor se amâna; în cazul atacului de boli sau daunatori, recoltarea frunzelor se face chiar înainte de maturarea tehnica

Recoltarea se desfasoara în conditii optime numai dupa ce se evapora roua de pe plante, în mai multe etape (5 – 6), la intervale de 6 – 7 zile. La o singura recoltare se deprind de pe planta 2-7 frunze (mai putine la baza tulpinii, mai multe spre vârf).

La soiurile de tipul Virginia se recolteaza numai câte doua frunze, în timp ce Ia soiurile de mare consum recoltarea se face în mai putine etape (3 etape); în prima etapa se recolteaza frunzele de Ia baza plantei; în etapa a doua cele de Ia mijloc si în etapa a treia frunzele de la vârful plantei.

Recoltarea manuala se efectueaza rupând frunza cu frunza în directia laterala si în jos, pentru a nu vatama tulpina.

Frunzele se lasa la marginea lanului pentru câteva ore pentru o usoara vestejire, apoi se încarca în cosuri sau lazi, cu petiolul catre pereti si se transporta la platformele de depozitare.

La recoltarea manuala muncitorii pot fi transportati pe platforma unei masini speciale (Balthes), frunzele depozitându-se în buncare speciale.

Recoltarea mecanizata. Exista si masini care recolteaza mecanizat frunzele, dar în acest caz se lasa un numar de 9 – 10 frunze pe planta, care se matureaza mai uniform si pot fi recoltate la o singura trecere, tulpinile fiind tocate si încorporate în sol.

Grabirea maturarii, ca si uniformitatea acesteia se pot realiza tratând plantele cu Ethrel (acid 2-cloro-etiI-fosforic), datorita caruia frunzele se îngalbenesc dupa 3-5 zile de la tratament, facilitând recoltarea mecanizata. Se utilizeaza 1350 -2.250 g Ethrel s.a. în 400 – 500 l apa/ha.

Recoltarea mecanizata este recomandata la soiurile cu frunze mari (Virginia, Burley, de mare consum).

This entry was posted in Recoltare tutun and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s