INSIRATUL, FERMENTAREA SI USCREA FRUNZELOR

Dupa recoltare frunzele de tutun sunt supuse unor operatiuni fizice si biochimice care determina calitatea fumativa a lor, însusire ce se pune în evidenta în fabricile care le prelucreaza.

Însiratul frunzelor este prima operatiune cu care începe acest lung proces de pregatire si consta în introducerea manuala sau mecanizata a unor sârme sau sfori prin nervurile lor (fig. 8.4). Cu ocazia însirarii frunzele se sorteaza dupa marime, grad de maturare, integritate, atac de boli sau daunatori etc.

Dupa marime, frunzele se sorteaza în: mari, mijlocii si mici, iar cele atacate, de boli si daunatori se însira separat. Însiratul pe sfoara sau pe sârma, manual, se face cu ajutorul unui ac special (andrea), iar mecanizat cu ajutorul unei masini de însirat (MTS-2), care lucreaza pe principiul masinii de cusut.

Lungimea sforilor sau a sârmelor este de 4 m, din care 3,5 m, prezinta lungimea de însirare, iar 0,5 m, partea cu care sirele se leaga pe gherghefuri, pe carucioare sau pe alti suporti.
Frunzele mari se însira fata la fata lasând circa l cm între nervuri pentru aerare cât mai buna, iar frunzele mici se însira cu fata la partea dorsala.

Astfel pregatite, frunzele încep procesul de dospire (fermentarea în verde) si de uscare. Prin dospit si uscare se îmbunatatesc si se fixeaza în frunzele de tutun însusirile de calitate specifice soiului si dezvoltate în timpul perioadei de vegetatie în câmp, în raport cu conditiile de clima si sol.

Prin conducerea rationala a acestor procese tehnologice se pot corecta multe din defectele pe care le poseda tutunul recoltat din câmp.

Dospirea (sau fermentatia în verde) reprezinta un complex de procese si reactii din frunzele de tutun care determina îngalbenirea si îmbunatatirea calitatii lor. Factorii care determina transformarile sunt: temperatura si umiditatea.

Temperatura optima în timpul dospirii este cuprinsa între 25 – 36°C, iar umiditatea relativa a aerului între 75 si 85%.

La recoltare frunzele contin 80 – 85% apa, iar în timpul dospirii trebuie sa se elimine 30 – 45% din aceasta apa.

În zonele unde nu exista conditii naturale de dospire, acestea se creeaza prin adaposturi adecvate.

Durata procesului de dospire este de 2 – 4 zile la soiurile pentru tigarete superioare si ajunge la 21 zile la soiurile de tipul pentru tigari de foi în functie de gradul de maturitate, temperatura si umiditate.

În timpul procesului de dospire frunzele îsi continua procesele, de respiratie si transpiratie. Se înregistreaza transformarea substantelor organice complexe în substante simple. Amidonul se hidrolizeaza, se degradeaza substantele albuminoide si clorofila, îmbunatatindu-se continuu calitatea tutunului. Nicotina nu sufera schimbari importante, dar creste în schimb, proportia de acizi organici (citric si acetic).

Prin degradarea clorofilei se obtine îngalbenirea frunzelor, proces important pentru cresterea calitatii acestora.

La sfârsitul dospirii frunzele sunt de culoare galbena, urmând fixarea acestei culori la soiurile pentru tigarete sau transformarea culorii în maro la soiurile pentru tigari de foi.

La capatul acestui proces frunzele de tutun mai contin 40 – 50% apa, care trebuie eliminata cât mai repede, mai ales la soiurile pentru tigarete superioare si la soiurile tipului Virginia a caror culoare trebuie sa ramâna galbena-deschisa.

Tutunul pentru tigari de foi este supus procesului de dospire un timp mai îndelungat, într-un mediu mai umed si apoi, prin fixarea culorii, prin pierderea rapida a apei, i se determina o culoare specifica.

Dospirea tutunului se face în siruri, pe gherghefuri asezate în încaperi cu un mediu optim de caldura si umiditate sau în “nasada” (frunzele se aseaza cu cotorul în jos în straturi de 20 cm grosime) înainte de însirare, în solarii sau în camere speciale.

Gherghefurile sunt rame asezate vertical, între marginile carora se întind sirurile de frunze, legate paralel.

Dospirea se poate grabi daca se scot gherghefurile la soare 2-3 ore pe zi.
Fixarea culorii se face prin expunerea frunzelor direct la soare sau cu ajutorul curentilor de aer, iar în cazul uscarii la caldura artificiala, prin ridicarea treptata a temperaturii pâna la 40°C si coborârea umiditatii relative sub 50%.

Depasirea temperaturii de 50°C slabeste activitatea fermentilor si provoaca coagularea complexului fermentativ, pierzându-se capacitatea de fermentare a tutunului, proces care urmeaza dupa uscare.

Uscarea frunzelor dupa dospire asigura fixarea culorii si eliminarea apei, prevenind procesele de alterare. Prin uscare, umiditatea în frunze trebuie sa scada la 20 – 25%. Se practica uscarea pe cale naturala si uscarea cu ajutorul caldurii artificiale (la soiurile tipului Virginia).

Tutunul destinat pentru pipa sau tigari de foi se usuca la umbra, sub actiunea curentilor de aer, într-o perioada de timp mai lunga (4-6 saptamâni).

Uscarea la soare. Pentru aceasta, sirurile cu frunze se fixeaza pe gherghefuri mobile, afara, cu posibilitati de a fi adapostite pe timp de ploaie sau noaptea.

Gherghefurile se tin afara la soare, distantate, pentru a asigura circulatia aerului, iar noaptea sau pe timp de ploaie se adapostesc în soproane, pentru a le feri de picaturile de roua sau ploaie care înnegresc frunzele.

În vederea dospirii si uscarii tutunului din tipurile orientale, semiorientale si de mare consum se pot folosi solarii acoperite cu folie de polietilena. Durata uscarii la soare a frunzelor de tutun depinde de soi si conditiile privind temperatura si umiditatea relativa din timpul uscarii.

Uscarea tutunului Burley se realizeaza la umbra si la curenti de aer, în magazii construite, soproane, solarii acoperite cu folie de polietilena de culoare închisa. Durata de uscare a acestui tip de tutun este, de regula, 30 – 40 zile în uscatorii la umbra si 21 – 23 zile în solarii acoperite cu folie.

Uscarea cu ajutorul caldurii artificiale se practica la tutunul de tip Virginia asigurându-se o culoare deschisa frunzelor si caracteristici calitative deosebite.
Avantajele acestei metode de uscare constau în obtinerea unui produs de calitate buna, reducerea volumului de munca, reducerea spatiului necesar uscarii si reducerea duratei uscarii.

Reducerea brusca a proceselor vitale din frunzele de tutun în momentul îngalbenirii (trecerea la fixarea culorii) asigura un continut mai ridicat în hidrati de carbon solubili.

Uscarea se face în uscatorii speciale în care se realizeaza atât dospirea, cât si fixarea culorii.
În timpul dospirii si uscarii, în frunzele de tutun se petrec o serie de transformari biochimice care duc la îmbunatatirea calitativa a lor.

Astfel, în timpul dospirii si uscarii la tutunurile de culoare deschisa se pierd 11 – 18% din substanta organica, datorita procesului de respiratie, în special hidrati de carbon, si creste procentul de substante minerale.

Hidratii de carbon sufera transformari însemnate. Amidonul se transforma aproape în întregime în cursul procesului de dospire si uscare în hidrati de carbon solubili, sub actiunea enzimelor .

Substantele proteice, sub actiunea enzimelor proteolitice, se scindeaza în substante cu molecula mai mica, ajungând pâna la aminoacizi.

Continutul în nicotina scade iar cel de acizi organici creste, mai ales de acid citric si acetic si scade cel de acid malic, oxalic si formic, marindu-se elasticitatea frunzelor, însusire importanta la tutunul pentru tigari de foi.
Modificarile culorii se datoreaza, procesului de degradare a pigmentului verde, ce intra în compozitia clorofilei, ceea ce face sa iasa în relief xantofila.

Culoarea galbena este un indicator foarte pretios pentru aprecierea diferitelor faze prin care trece frunza de la dospire si pâna la uscare.

Pastrarea tutunului uscat. Dupa ce recolta de frunze a fost dospita si uscata, se pregateste pentru predare la centrele de receptie. Sirurile sunt scoase de pe gherghefuri, se îndoaie în patru si se fac legaturi de câte 3-5 siruri (evenghiuri), evitându-se sfarâmarea frunzelor în timpul manipularii lor. Se verifica ca toate frunzele sa fie bine uscate, în special nervura principala.

Pastrarea tutunului se poate face si în baschii, care sunt poduri confectionate din scânduri, dispuse la 15 – 20 cm de pardoseala magaziei. Pe aceste poduri se aseaza evenghiurile sau sirele de tutun ordonate, cu folie îndreptate în acelasi sens. Cu grosimea stratului de tutun se poate ajunge la 80 – 100 cm, dupa care se acopera cu pânza de sac.

Pastrarea se face în camere uscate, ce pot fi ventilate la nevoie, fara mirosuri neplacute care se pot imprima în frunzele de tutun. Urmeaza clasarea tutunului, alesul si „papusitul”.

Alesul si papusitul tutunului sunt operatii pregatitoare în vederea predarii recoltei la centrele de colectare.

Ele încep, de regula în luna octombrie. Se aleg frunzele dupa marime, culoare, consistenta, se netezesc si se aseaza în manunchiuri de câte 20 – 25 care se leaga cu un fir de rafie, de panusi de porumb, de sfoara, tei topit etc., în apropiere de cotor, aceste manunchiuri numindu-se „papusi”. Sunt asezate în papusi frunzele soiurilor pentru tigarete superioare si cele de mare consum.

Frunzele se pot aseza „în stos”, când se grupeaza ca si în cazul papusii, dar nu se leaga Ia baza. La soiurile cu frunze mari se folosesc pachete de 10 – 12 frunze, iar ia cele cu frunze mici, de 25 – 30 frunze.

Asezarea frunzelor „în fascicule” consta în formarea de pachete a 8 – 10 frunze, la soiurile din tipul pentru tigari de foi, fara netezirea limbului si care se leaga la baza cu o frunza de tutun.

Asezarea frunzelor „în tonga” (vrac) se face dupa alegerea lor pe calitati.
Frunzele asezate într-o încapere, cu cotorul în jos, în straturi de 20 cm grosime, formeaza „nasada”.

La soiurile orientale de cea mai buna calitate, frunzele se întind cu grija si se aseaza cu regularitate una peste alta, modul de asezare fiind în „pastaie”.

Fermentarea tutunului este ultima faza a prelucrarii lui, premergatoare transformarii industriale în produse consumabile (fumabile). Fermentarea are loc în depozitele si fabricile de fermentare.

Tutunul, imediat dupa uscare, este lipsit de însusiri fumatice: miros neplacut, fumul este aspru, întepator, amarui, lipsit de gust; se poate conserva, nefiind un produs stabil, în el continuând unele procese biochimice.

Transformarea tutunului într-un produs ameliorat, conservabil cu o compozitie chimica stabila se face prin procesele de fermentare. Fermentarea tutunului este sezonala si extrasezonala sau industriala.

Fermentarea sezonala se face în timpul primaverii, când vremea se încalzeste, folosindu-se procedeul fermentarii în baloturi,, în butoaie sau lazi, pe mese si pe stelaje.

Fermentarea industriala (sau extrasezonala este metoda cea mai buna, întrucât procesul poate fi dirijat, indiferent de conditiile anterioare, potrivit cerintelor diferitelor tipuri si categorii de tutun. Temperatura si umiditatea din camere este controlata; fermentarea dureaza 12 – 21 zile, produsul având umiditatea de pastrare.

Dupa fermentare tutunul se alege din nou pe calitati, apoi este asezat în baloturi de diferite forme si marimi si expediat la fabrica unde este transformat în produse de fumat.

Productia de frunze de tutun este destul de variabila, în functie de tip si conditiile de cultura. Soiurile de tip oriental asigura productii medii de 1.000 -1.500 kg/ha, iar cele de tip Virginia si de mare consum pâna la 2.500 – 3.000 kg/ha frunze uscate.

This entry was posted in Tehnologia producerii tutunului and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s